Restructurarea este o opțiune naturală într-un mediu de afaceri matur, aflat în dinamică. Această opțiune se poate dovedi fezabilă în considerarea contextului economic al unei anumite conjuncturi sau în condițiile în care actul de management al unei afaceri sesizează nevoia și punerea în operă a unei strategii de adaptare la nivelul de competitivitate dictat de funcționarea economiei de piață.
Restructurarea va fi întotdeauna un proces dinamic care impune o abordare flexibilă și pragmatică. Astfel, un proiect de restructurare va utiliza o paletă întreagă de instrumente calibrate anume pentru depășirea unor dificultăți sesizate prezente sau viitoare și va avea ca obiectiv final restabilirea sau optimizarea viabilității economice a unei companii.
Un proiect de restructurare va conține adoptarea și implementarea unor decizii privind modificarea structurii și compoziției activului și pasivului unei companii și va putea implica modificări corporative, operaționale sau financiare.
În conformitate cu Art. 2, alin. 1, pct. 1 din Directiva UE nr. 2019/1023 privind cadrele de restructurare preventivă, remiterea de datorie și decăderile, precum și măsurile de sporire a eficienței procedurilor de restructurare, de insolvență și de remitere de datorie, restructurarea include:
„Măsuri prin care se urmărește restructurarea activității debitorului care include schimbarea componentei, a condițiilor sau a structurii activelor și pasivelor debitorului sau a oricărei alte părți a structurii capitalului debitorului, cum ar fi vânzarea de active sau de părți de activitate și, în cazul în care este astfel prevăzut în dreptul intern, vânzarea întreprinderii ca subansamblu funcțional, precum și eventualele modificări operaționale necesare, sau o combinație a acestor elemente.”
Observând trimiterea la dreptul intern din cadrul directivei europene citate, întinderea conceptului de restructurare este definită în legislația noastră: Codul civil (art. 232), Legea nr. 85/2014, precum și în legislația privind facilitățile fiscale.